Astăzi a avut loc cel de-al treilea workshop de concepere și planificare a activităților de conștientizare pe tema obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 11 – orașe și comunități sustenabile.


La fel ca în precedentele două întâlniri găzduite de Primăria Municipiului București alături de partenerii de la Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21, și aceasta a fost un succes.


Elevii ambasadori din Colegiul Economic Virgil Madgearu, Colegiul Național Emil Racoviță, Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj și Colegiul Național Mihai Viteazu au stabilit punți de comunicare cu reprezentanții primăriilor de sector 1 și 2, în încercarea de a găsi mijloace de sprijin pentru evenimentele de conștientizare ce vor urma.


Elevii au identificat, în primul rând, caracteristicile cetățeniei active: interes comun, implicare, comunicare, încredere și sustinere, receptivitate, echipă, solidaritate, colaborare, educație, respect de sine.


Ideile de proiecte lansate azi au vizat în primul rând tema combaterii marginalizării sociale și tratarea tinerilor ca parteneri egali de dialog în luarea deciziilor pentru o dezvoltare sustenabilă a comunităților.


Această ultimă întâlnire a marcat sfârșitul unei săptămâni încarcate, în cadrul căreia cele 12 școli bucureștene implicate în proiectul european Walk the Global Walk au discutat direct cu reprezentanții celor 6 primării de sector și ai Primăriei Municipiului București despre obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 11.


Promovat de Regiunea Tuscana și Oxfam Italia Intercultura și co-finanțat de Uniunea Europeană, proiectul Walk the Global Walk conectează autoritățile locale și regionale cu comunitățile locale (comunități școlare și organizații ale societății civile) din 11 țări europene: Italia, Franța, Croația, Cipru, Marea Britanie (Țara Galilor și Scoția), Portugalia, Grecia, România, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina și Albania pe teme precum Orașe și Comunități Durabile (ODD 11), Acțiune Climatică (ODD 13), Pace, Justiție și Instituții eficiente (ODD 16).

9 28

8 28
4 28


This website was created and maintained with the financial support of the European Union. Its contents are the sole responsibility of CARDET and its project partners and do not necessarily reflect the views of the European Union.
[Project number: CSO-LA/2017/388-223] - Privacy Policy